PM

Obsesia corpului este un dat al imaginarului social contemporan. Pielea – alba, bronzata, mentinuta intr-un stadiu ideal, corpul-trofeu adus din vacantele scump platite, sarbatori organizate in scopul intretinerii corpului, mentinerii, regasirii bunastarii corporale. Etichetarea – alta obsesia a noastra, obsesie utila – ajuta orientarea in societate. O mare parte a seriilor de fotografii sunt bazate pe combinarea acestor doua obsesii. Unele asemanari aparent accidentale ale corpurilor devin labeluri care definesc categorii umane in ochii fotografului: oameni cu sprancene unite, miopi fara ochelari, luptatori cu urechea tocita. Detaliul ales promite in unele cazuri un concept de asemanare spirituala: sprancenele unite fac ganditorul, linia vietii face artistul. In altele comunitatea spirituala face corpurile sa se asemene: mormonii sunt asemenatatori pentru ca sunt mormoni. Iar profesionistii corpului sunt surprinsi in momentul dizgratiei. De aici ideea greutatii: cat cantereste corpul lucrat – cat cantereste lemnul? Aceste serii de fotografii sunt completate de instalatiile Bronzaj, A Pleasant Sensation on the Skin. Bronzatul, sarbatorirea devin stari de spirit mentinute permanent, iar pielea de gaina prin simpla ei imagistica se rupe de contextul experientei si univerzalizeaza reactia, cautarea senzatiei placute.
Oameni si obiecte. Un alt teritoriu de investigare este interpretarea pe care obiectele o realizeaza despre oameni: un autograf retranscris cu carioca, un colet care isi constituie propria memorie in timpul calatoriei, instalatorul a carui identitate se fotogreavaza pe obiectul activiatii sale sunt gesturi de intelegere a lumii umane din perspectiva obiectelor.
Lucrarile ofera imagini-document despre un nou trend: in ultimii cinci ani parca s-a renuntat la goana dupa senzatiile tari si ne-am angajat intr-o goana dupa senzatiile placute. La diferite nivele, din diferite perspective placute, detaliul este un fetish al culturii noastre.

Document lost and found. Mitul Apollo 11 si al primului om care a pasit pe luna se naste in contextul febrei astronaute si a razboiului rece din anii saizeci. Neil A. Armstrong – mai ales dupa decizia lui de a renunta la cultivarea imaginii publice – devine cel mai important brand al omului de stiinta din modernitatea tarzie. Promovarea imaginii lui Armstrong da rezultate si in comunismul ceausist: intr-un sat din Campia Transilvaniei un baiat – printr-o dorinta de a se deosebi de colegii sai, cerand autografe starurilor de tip Elvis – adreseaza o scrisoare catre NASA cerand autograful lui Armstrong. Valoarea semnaturii creste. In 1991 fotografia semnata ajunge intr-o clasa primara si un elev retranscrie semnatura cu carioca. Valoarea autografului se schimba. In perspectiva colectionarului isi pierde din valoare. In perspectiva artistului gestul reiterarii da de gandit.(Keszeg Anna)